Arta Divinatiei

Soarele

Soarele

Corespondent astrologic: Soarele, iluminatorul, simbolul vitalității, identității, succesului și victoriei;
Echivalent mitologic: zeitățile solare, Ra, Helios, Sol și Forțele Luminii or împăcarea lui Ghilgameș cu Enkidu sau a lui Feirefiz cu Persifal;
Corespondent cabalistic: Resh;
Echivalent Yi Jing: 24 Fu/Revenirea.

Descriere generală

Soarele reprezintă succesul, vitalitatea și exprimarea de sine. Copilul călare pe cal este de fapt o aluzie la propria ta copilărie sau la orice altă perioadă din viață în care te-ai simțit pe deplin fericit/ă și liber/ă. Nu există niciun fel de șa pe cal, iar copilul nu controlează animalul cu niciuna din mâini, imagine care sugerează că s-a atins starea de echilibru între conștient și subconștient. Stindardul pe care-l ține acesta face trimitere la vitalitate și sănătatea de fier. Nu-ncape îndoială că această carte este percepută drept una extrem de favorabilă, un sol al împlinirii și recunoașterii ce vor să vie.

Pe plan profesional: Dacă-ți cauți de muncă, această carte îți transmite că ești pe cale să găsești ceea ce căutai. Dar nu uita să-ți ții în frâu orgoliul. Admite faptul c-au contribuit și alții la realizările tale și dă dovadă de modestie în continuare. Per ansamblu, ești pe calea cea bună.

Pe plan amoros: Acum nu-i momentul să cerșești atenție ori să-l sufoci pe partener. Respectă-i intimitatea și libertatea personală. Dacă te afli în căutarea jumătății tale, iubirea este la orizont. Dar nu te chinui prea tare s-o găseși. Fii autentic/ă și natural/ă. Nu-ncerca să pari ce nu ești.